Ce poate fi mai ciudat decât un om care îşi dă pumni în piept şi strigă în gura mare că el e un prieten adevărat şi nici nu s-ar gândi să-şi lase apropiaţii baltă? Am auzit asta azi: “Eu sunt o persoană în care se poate avea încredere!” Oooh da,deja din afirmaţia asta parcă încep să mă îndoiesc. Afirmaţia de mai sus am spus-o şi eu, chiar de câteva ori, până mi s-a întâmplat să conştientizez faptul că nu sunt o prietenă chiar atât de bună. Buna dispoziţie e la pământ şi încrederea e ruinată.
Suntem conştienţi că “prieten adevărat” este doar un termen prin care definim o loialitate ceva mai puternică decât a altora şi un cumul de sentimente de care nu suntem total conştienţi,dar nu le putem numi concret, sentimente care oscilează în funcţie de zi şi starea de spirit pe care o avem.
Este interesant faptul că atunci când te întelegi bine cu cineva şi nu există divergenţe în comunicare, îl numeşti prieten adevărat, iar persoanele care îţi vor binele şi îţi spun verde în faţă care este problema cu tine şi te cred bolnav la motoraş, îi numeşti doar “ prieteni buni” sau chiar mai simplu de atât, prieteni.Partea tristă e ca noi căutăm prietenii falşi.
In realitate, prietenia adevarată nu există. E nasol să ai încredere în cineva de mai bine de 10 ani şi să te trezeşti că acea persoană nu este cu nimic mai diferită şi cu nimic mai specială decât altele. E nasol să numeşti prieten adevătat o persoană care observi că este la fel ca restul persoanelor. Eu întotdeauna mi-am căutat prieteni care să gândească şi să fie diferiti decât majoritatea oamenilor. Şi probabil aici este greseala multora. “Prietenul nu se caută, se face”, spunea cineva.
Nu ai încredere în amici, dar ţie îţi place să fii numit “un prieten adevărat” pentru că probabil nu vorbeşti atunci când nu trebuie sau nu te faci de râs în public.
Dacă ar fi să îi numim după termeni, există prieteni de mai multe feluri: sunt prieteni care te ascultă şi tac, sunt prieteni care te ascultă şi te pârăsc altora (crezând probabil că aşa câştigă încrederea celuilaltui grup. La mine de fiecare dată când a venit cineva şi a spus” ştii ce a zis cutărică despre tine?!!!”- am avut un dezgust total şi m-am ferit de asemenea persoane), sunt prieteni care după o mică ceartă, tipă în gura mare tot ce i-ai spus într-o perioadă pe care o numeai “sinceritate şi încredere”, sunt prieteni care îţi zâmbesc fals şi sunt prieteni naivi şi prostuţi care nu urmaresc nimic de la nimeni, într-o dispută preferă să lase garda jos şi să lase de la el, numai să nu se supere X-ulescu pe el.
Omul este o fiinţă socială care îşi face diferite relatii pe oriunde merge. Termenul de prieten a fost folosit pentru a arăta relaţia pe care cinva o are cu o persoana. A fost folosit ca să arate că el cu X-ulescu petrec puţin mai mult timp împreună şi se înteleg şi bine. Asta înseamna prietenie. Partea tristă e că în prieteni nu ar trebui să avem încredere pentru că nu ai de unde să ştii că prietenul respectiv nu este unul care devine papagal după ce treburile nu mai merg bine. Dar nu numai de pârât esre vorba aici, dar lumea în general glumeşte. Şi ce voi spune acum, spun din propria mea păţanie. Sunt prieteni cărora le place să fie veseli şi să glumească. Aceste persoane sunt mereu luate ca unele “neserioase”, pe care nu te poţi baza că fac o treabă bună până la capăt.
Nu trebuie să treacă 18 ani din viaţă pentru a întelege esenţa prieteniei, nu trebuie ca atunci când ne certam cu cineva să lăsăm de la noi că dacă ne susţinem şi noi punctual de vedere poate se supară celalalt. Nu trebuie să realizezi dezgustat că nu poate exista încredere în nimeni. Nu trebuie să ne asteptăm de la persoanele de lângă noi la prea multe căci vom fi dezamagiţi.
Insa cel mai interesant lucru la firea umana e urmatoarea (este observaţie personală): persoanele care simt nevoia să le spună prietenilor ce simt, ce gândesc, ce fac în fiecare minut nu spun asta pentru a fi haioşi, ci pentru ca nu se pot abţine. Cei care îţi spun ce gândesc despre X-ulescu, aşa o sa le spună şi altora despre tine pentru că aşa înteleg ei că se menţine o conversaţie. E plictisitor să vorbeşti de politică, de problemele mondene, de hobby-uri, de cărţi, de show-uri, de lucruri care îţi fac plăcere, este mai interesant să îi spun lui Y ce a facut X şi lui Z ce a facut Y. Aşa consideră unii că se face şi se păstrează o prietenie.
Prietenii trebuie aleşi cu grijă căci cine se aseamănă, se adună.Ca să trec la un exemplu concret, cunosc o persoană cu care vorbesc mult ( ca să nu folosesc termenul de prietenă pentru că mai nou, nu îmi place) care statea într-un grup d-asta de gură-spartă-incurabilă, sau în termen popular ţaţe scuipătoare de seminţe. Şi ea era considerată la fel. După ce şi-a dat seama că “prietenele” o trag în jos, nu a mai vorbit cu ele. In mai putin de doua luni a avut numai de câştigat şi şi-a schimbat chair şi modul de gândire .
Iţi alegi prietenii pentru ca ai un anumit scop. Să nu îmi spună mie cineva că are prieten de la care nu vrea nimic. Ceva tot vrei, un interes tot e pe undeva. Că nu o să stai niciodată lângă o persoană pe care o consideri că nu e buna de nimic şi de la care nu ai niciun avantaj. Fie că e un anumit scop urmarit, fie că pur şi simplu te simti bine, fie că vrei ca persoana respectivă să te respecte.
…vă las cu o vorbă “Prost să fii, prieteni să ai”…